Iar gândul care te-a născut
În mintea mea, frumoaso
Mi-aduce iar iubirea-n trup
Şi ura ta în față
Căci doar de-ai ştii cât m-am gândit
Că inima-ți va ține
Iubirea ce ți-am oferit
Visând mereu la tine
Iar făr’ a te mişca, tu pleci
Fugind de lângă mine
Nici timpul însuşi n-ar putea
Avântul a-ți reține
Şi mii de ani de ar pluti
În veacuri, veacuri pline
Nu te-ar ajunge nicio zi
Din gândul meu de bine
Din ale timpului poveşti
Mai văd frânturi din tine
În al iubirii tale glas
Citind a ta asprime
N-ai crede tu cât m-am gândit
La ziua acceptării
Când n-ai să vii şi-am să te vâr
În mantia uitării
Iar gândul care te-a ucis
N-a prins voință încă
Căci înca-aştept să ies din vis
Şi inima să-mi plângă
Dar ce așteaptă gândul meu?
Ca eu să cred în moarte
Căci toate ce vin dupa ea
Sunt tot de viață date
Te numesc vers 