Sunt condamnat să scriu,
condamnat să creez pentru tine,strigoi cenuşiu,
căci sângele ce curge când tu mă înjunghii,
îl strâng în pumni..
şi versuri mi se-adun sub unghii.
Ucide-mă acum!
şi strânge-mă tare
ca mortul din mine să iasă.
Respirația , căldura, tu, ia-mi-o!
Când trupul şi carnea mă lasă,
liber voi fi lângă tine, în umbra-ți să stau.
Mă apasă ..
întunericul , viața.. ce lungă e viața,
gândind tot la tine.. şi ce dureroasă..
e noaptea, pustie, prelungă tacere;
În negură-mi pierd din vedere,
lumina îmi cade, prea grea pentru mine, prea grea pentru trupul acesta firav.
Un pustnic în umbră ,
hrănit doar din ochi, din priviri..
din amintiri…
Mi-e frig..
stând în umbra ce mi-ai dat să trăiesc
E moarte? E viață ? iubind ce-am pierdut
N-ai crede ce ochi mi-au crescut,
c-acum să privesc întuneric.
Te numesc vers 