Uitat

E- atât de simplă lumea doar în spațiu
În dimensiunea ei supremă
În care omul e Horațiu
Iară Pământu-i este scenă

Dar timpul e stăpânul care
Îl leagă veşnic de prezent
Un loc ce-n fapt nici nu există
Căci timpul curge oricât de lent

Pretindem că trăim în acest loc
Numim „acum” prezentul ce-am ales
Deşi-n viitor privim după noroc
Iar la trecut visăm atât de des

„De timpu-ar fi stăpân,am ştii” am spune
Căci iubirea ne aduce la etern
„De moartea-ar aștepta,am ştii” am crede
Căci tot iubirea ne scoate din infern

Celui ce iubirea i-a murit
Încearcă timpul a-l cuprinde
De parcă uită că timpul e stăpân
Iar de trecut legat,cu el se sinucide

Dar moare fericit,visând a sa iubire
Deşi neîmplinit, ar arde în neștire
Căci acest chin îl leagă de visul lui pierdut
Iar mort acum s-ar crede,mai viu ca la-nceput

Privea lumânarea din fața-i
Cum arde dar încă luceşte
Iar sufletul lui care arse
Lăsase doar scrum,ce-acum se răcește

Se- afundă lumina în ceară
Cum el se afundă în gânduri
Şi-acum că iubirea-i e moartă
Nici c-ar mai trăi pe pământuri

„Şi-acum mai așteaptă,nebunul”
Auzi când pe drum trece lume
Călcând în picioare cenuşa-i
Iar ea a uitat şi-al lui nume